Pandemia de coronavirus a schimbat viețile oamenilor din întreaga lume
Câteva săptămâni de carantină au marcat viețile multor popoare. În țările în care au fost relaxate măsurile stricte, oamenii gustă cu frică din libertate. Nu se mai țin de mână, nu se sărută sau îmbrățișează în public. În Croația educația socială este ușor de remarcat, mai ales în magazine.
"Continuăm să fim foarte atenți. Colegii noștri din magazin poartă măști de protecție. La intrare avem dezinfectant. Angajaților li se măsoară temperatura de două ori pe zi", a menționat Kristian Cetina, managerul unui magazin.
Germania revine la viața normală cu pași mici. Odată cu redeschiderea grădinii zoologice din Berlin, mulți s-au grăbit să facă o vizită, dar au stat la distanţă pentru a procura bilete.
"Ne bucurăm enorm că s-a redeschis. Nu este o problemă să menținem distanța socială, mai ales că este mult spațiu", a spus o femeie.
E mai complicat pentru cei din turism. Restricțiile dure sunt menținute până la mijlocul lunii iunie.
"Considerăm că nu suntem încă pregătiți să prestăm condiții sigure de călătorie, în timpul crizei pandemice", a precizat Heiko Maas, ministrul german de Externe.
În Japonia, puțini sunt cei care ies în stradă fără măști de protecție. Unii își continuă munca de acasă, în timp ce alții au renunțat chiar şi la pasiuni.
"Încerc să evit să merg la birou pentru a mă proteja de virus", a spus o femeie.
"Îmi place să pescuiesc, însă nu mai pot să merg deloc în situația asta", a explicat un bărbat.
Oraşul Dubai din Emiratele Arabe Unite a ieșit din carantină de vinerea trecută. În spațiile publice pot fi observate cabine sanitare. Oamenii intră pentru a se dezinfecta, apoi își continuă drumul. Ei recunosc faptul că pandemia le-a schimbat viaţa.
"Peste două-trei luni, ne vom confrunta cu situația că dacă nu se măsoară temperatura, atunci vor crede că există o problemă în acea clădire sau în acea companie", a declarat Husam Zammar, om de afaceri din Dubai.
La nivel mondial sunt confirmate peste 3,2 milioane de cazuri de îmbolnăviri și aproape 300 de mii de decese.