Panică în Bulgaria! Oamenii s-au grăbit să-şi retragă numerarele din conturile bancare
Panică în Bulgaria, în urma unor zvonuri despre falimentul sistemului bancar al ţării. Oamenii s-au grăbit să retragă numerarul, după ce au primit emailuri şi mesaje anonime prin care erau atenţionaţi despre o prăbuşire a sistemului financiar.
Vineri, în doar câteva ore, deponenţii au retras peste 400 de milioane de euro de la First Investment Bank, al treilea cel mai mare creditor din Bulgaria. În consecinţă, acţiunile băncii au căzut cu 23 la sută.
Conducerea băncii centrale şi liderii politici s-au întrunit astăzi de urgenţă. Preşedintele bulgar a dat asigurări că nu există niciun motiv pentru ca populația să-și facă griji pentru economiile din bănci. Forţele de ordine au reţinut cinci suspecţi, bănuiţi de răspândirea informaţiilor false.