Panică în nordul Italiei, după producerea a două bubuituri puternice
Au fost momente de panică, joi, în tot nordul Italiei. Mii de oameni au semnalat pe rețelele de socializare că au auzit două bubuituri puternice, scrie digi24.ro.
În Como și la granița cu Elveția au tremurat ușile caselor și au pornit alarmele mașinilor. Momente de panică au fost și în Milano, Bergamo sau Varese.
Alte câteva sute de oameni au apelat la pompieri și la ambulanțe. Presa locală a relatat inclusiv despre evacuarea a mai multor instituții publice.
Cauzele zgomotelor ar fi fost două avione EuroFighter ale Aeronauticii Militare, care au plecat în misiune pentru că un avion de linie francez ar fi făcut mai multe manevre suspecte.
Zborul AF 671 al AirFrance spre Paris, ar fi efectuat o manevră neprevăzută și din acest motiv avioanele militare au plecat să-l intercepteze.
Cele două avioane militare au accelerat pentru a ajunge în zona respectivă și au depășit viteza sunetului, adică 1224 km/h, la mică înălțime.