PANICĂ la bursele de valori internaţionale. Preţul petrolului este în cădere liberă
Preţul petrolului scade vertiginos la bursele internaţionale. Țițeiul de marca Brent, de referință pentru Europa, a scăzut de ieri până astăzi cu aproximativ trei dolari şi a ajuns la 32 de dolari şi 75 de cenţi pentru un baril.
Iar preţul petrolului WTI, relevant pentru piața americană, s-a prăbuşit până la 32,6 dolari, cu 2,87 de dolari mai puțin decât ieri.
Experţii internaţionali explică scăderea prin instabilitate economică din China, acolo unde bursa de valori a fost închisă astăzi dimineață, după ce a început ziua cu o prăbușire de 7%.
Situația a provocat panică și la bursele europene, care au înregistrat pierderi de aproximativ 3%.
Specialiştii mai spun că prăbușirea prețului țițeiului este cauzat și de conflictul diplomatic dintre Arabia Saudită și Iran.
Preţul petrolului a atins cel mai redus nivel din ultimii 11 ani.