Panourile de mozaic amplasate pe clădirile din Chişinău vor fi înscrise în Registrul monumentelor de for public (FOTO)
Panourile de mozaic amplasate pe clădirile din Chişinău vor fi înscrise în Registrul monumentelor de for public de categoria B. Anunţul a fost făcut de Primăria municipiului Chişinău.
Această măsură vine să protejeze și valorifice operele de artă în scopul transmiterii cunoștințelor de istorie a artelor plastice naționale.
De menţionat că în Capitală sunt amplasate aproximativ 30 de panouri de mozaic, create de artiști plastici cu renume precum: Pavel Obuh, Gavriil Vaşcenco, Mihai Burea, Aurel David, Filimon Hămuraru etc.
Astfel, în scopul salvgardării, conservării și valorificării acestora, Primăria Chișinău a decis clasarea, conform criteriilor aprobate de cadrul normativ de referință, și înscrierea acestora în Registrul local al monumentelor de for public.
Din numărul total de panouri de mozaic au fost clasate 22, cele cu o valoare artistică și urbanistică excepțională.
Mozaicul reprezintă o tehnică ornamentală impresionantă a artei decorative ce a supraviețuit din antichitate și până în zilele noastre. Operele reflectă epoca istorică, stilul timpului, necesitățile sociale din perioada când au fost create.
Cele mai remarcabile panouri de mozaic din Chișinău:
- Mozaicul „Pace, muncă, artă” (1980) - amplasat pe fațada fostului Palat de Cultură al Combinatului „Pielart” (Искож), actualmente – Centrul „Mazda”, autor Pavel Obuh.
- Mozaicul „Îmblânzirea focului” (1988) amplasat pe fațada clădirii S.A. „Termocom”, realizat de către Alexander Kuzmin.
- Mozaicul „Labirintul cunoștințelor” (înc. anilor 80) de pe fațada Școlii nr. 37 din Chișinău (actualmente Liceul Teoretic „Nicolae Gogol”), realizat de Filimon Hămuraru;
- Panoul de mozaic amplasat (1969) pe fațada ÎS „Moldelectrica” din strada Vasile Lupu, 18, realizat de către Aurel David.
- Panoul de mozaic amplasat pe fațada Liceul Teoretic cu profil de Arte ”Nicolae Sulac” (1978), realizat de către Filimon Hămuraru;
- Panourile de mozaic amplasate pe fațadele clădirii blocului de studii nr. 9 al Universității Tehnice din Moldova (1981), realizat de către Alexander Kuzmin;
- Mozaicul amplasat pe fațada clădirii Moldtelecom (1967), realizat de Mihail Burea și Nicolae Coțofan.
- Mozaicul „Plugarul Universului” (1972) din strada Melestiu, 1, realizat de Aurel David dar și altele.