Pantofii antigravitaţie care îţi dau impresia că păşeşti pe Lună
Startup-ul newyorkez Moonshine Crea promite viitorilor săi clienţi că îi va face să se simtă ca şi cum ar păşi pe Lună.
În acest sens, americanii au creat o pereche de pantofi speciali, antigravitaţie.
Aceştia au încorporaţi magneţi, ai căror poli pozitivi sunt plasaţi în paralel. Astfel, este creată o forţă de respingere, care simulează efectele pe care le resimt astronauţii în momentul în care aselenizează.
Invenţia a fost denumită MoonWalker şi, într-o primă fază, va dispune de o tehnologie inteligentă, care va permite utilizatorului să-i modifice aspectul, accesând o aplicaţie de pe smartphone. Totodată, pantofii vor putea fi "conectaţi" la reţelele de socializare.
Conceptul americanilor a fost finanţat prin intermediul site-ului indiegogo.com, scrie descopera.ro.
În momentul de faţă, produsul costă 100 de dolari, iar, începând din luna august a acestui an, va fi disponibili în diferite mărimi şi culori şi vor conţine spumă cu memorie, pentru sporirea confortului celui care îi poartă.
Inventatorii se aşteaptă să concureze cu celebrele hoverboard-uri, care devin din ce în ce mai populare, mai ales în rândul tinerilor. Spre deosebire de acestea, pantofii MoonWalker oferă o experienţă nouă, pe care utilizatorii dispozitivelor menţionate nu o pot avea.
- Rochie de mireasă TOTAL neobişnuită. Ce material a utilizat un designer vestimentar (VIDEO)
- INCREDIBIL! Adidas creează pantofi sport din gunoaiele colectate din oceane
- Shelby American va crea 50 de replici ale legendarei Daytona Cobra. S-au anunţat şi preţurile
- Liderii europeni au ajuns la un acord: Vor crea SUTE DE MII de locuri de primire a migranţilor
- UTIL! Cele mai ingenioase metode pentru a-ţi depozita încălţămintea
- Un nou serviciu de la Apple. Cum vrea să ne facă să renunţăm la portofel