Papa a hotărât: Va fi închisă mănăstirea unde călugăriţele dansau în timpul slujbei
Din cauza unor zvonuri cu privire la lipsa de disciplină liturgică, morală şi financiară, Papa Benedict al XVI-lea a decis închiderea unei mănăstiri faimoase din Roma, scrie antena3.ro. Una dintre călugăriţie, Anna Nobili, fostă dansatoare la bară, realiza programe de dans alături de alte călugăriţe în timpul slujbelor religioase. Deşi popularitatea mănăstirii creştea, Vaticanul nu a fost mulţumit de zvonurile care circulau despre comportamentul călugărilor.
Simone Fioraso, fostul abate de la Santa Croce, designer de modă la bază, a preluat mănăstirea într-o stare degradată. El a renovat biserica, i-a transformat interiorul, a deschis un hotel în mănăstire, care găzduia destul de des concerte. A organizat maratoane de citire a Bibliei, transmise la televizor, atrăgând o mulţime de vizitatori celebri cu această abordare neconvenţională.
Amintim că Santa Croce este una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase mănăstiri din Roma, fiind construită în jurul unei capele care datează din secolul IV. Aceasta este unul dintre principalele locuri de pelerinaj din capitala Italiei.