Papa Francisc a oficiat slujba din Duminica Floriilor catolice în Bazilica Sfântul Petru
Papa Francisc a oficiat slujba din Duminica Floriilor catolice în Bazilica Sfântul Petru, aproape goală din cauza restricţiilor anti-COVID. În timpul ceremoniei, urmărită online de milioane de credincioşi din întreaga lume, Suveranul Pontif i-a îndemnat pe oameni să fie aproape de cei aflaţi în suferinţă.
"Cu ajutorul harului primit de la Dumnezeu şi noi putem urma un drum al crucii, în care întâlnim feţele mai multor fraţi şi surori, aflaţi în dificultate. Trebuie să ne oprim, să ne ascultăm inima cu compasiune şi să ne apropiem de aceşti oameni.", a declarat conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Francis.
Puţin peste 100 de credincioşi au luat parte la mesa de duminică alături de Papa Francisc şi cei 30 de cardinali. Până la pandemie, în această zi, zeci de mii de persoane se adunau cu ramuri de măslin şi de palmier în Piaţa Sfântul Petru, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în aer liber.
Duminica Floriilor, marchează începutul Săptămânii Mari de dinaintea Paştelui, în care catolicii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii. Mai mult de jumătate din teritoriul Italiei intră de luni în scenariul roşu, pentru a opri răspândirea cazurilor de coronavirus. Italia a înregistrat peste 3,5 milioane de infectări şi peste 107 000 de decese.