Papa Francisc a proclamat zece personalităţi ale Bisericii Catolice în rândul sfinţilor
Papa Francisc a proclamat duminică drept sfinţi zece personalităţi ale Bisericii Catolice, în faţa a mii de credincioşi din întreaga lume, reuniţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma. Printre canonizați se numără sihastrul deşertului Charles de Foucauld, dar și un hindus convertit la creştinism, prima personalitate laică indiană trecută în rândul sfinţilor.
Printre cele zece personalităţi canonizate se numără călugării francezi Marie Rivier (1768-1838) şi César de Bus (1544-1607), precum şi preotul şi jurnalistul olandez Titus Brandsma, cunoscut pentru lupta sa împotriva propagandei naziste în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, scrie digi24.ro.
Portretele lor au fost expuse pe faţada celei mai mari biserici din lume. În rândul delegaţiilor oficiale, ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin a participat alături de preşedintele italian Sergio Mattarella.
Spre deosebire de zilele trecute, papa Francisc, 85 de ani, care suferă de dureri de genunchi, nu şi-a făcut apariţia într-un scaun cu rotile pentru a conduce slujba de canonizare, alături de 50 de cardinali şi aproximativ 300 de preoţi şi episcopi, scrie Agerpres, preluând EFE.
Încă de foarte de dimineaţă, grupuri de pelerini, printre care şi numeroşi francezi, precizează AFP, au început să se adune în piaţa din faţa bazilicii Sfântul Petru, unii dintre ei purtând tricouri sau eşarfe cu numele şi imaginea unuia sau a altuia dintre preafericiţii ce urmau să fie canonizaţi.
Canonizarea - procesul ce permite sanctificarea în cadrul Bisericii Catolice şi succede procesul de beatificare - necesită îndeplinirea a trei condiţii: trecerea a cel puţin 5 ani de la momentul morţii, ducerea unei vieţi exemplare după canoanele creştine şi săvârşirea a cel puţin două miracole.
Procesul de beatificare al lui Charles de Foucauld, mort în urma unui asasinat produs în 1916 la Tamanrasset, în sudul deşertic algerian, a început încă din anii '30. El a fost declarat preafericit în anul 2005 de către papa Benedict al XVI-lea.
După vindecarea unui bolnav de cancer în 1984, un al doilea miracol i-a fost atribuit lui Charles de Foucauld de către Vatican: povestea neobişnuită a unui tânăr tâmplar din Saumur (centrul Franţei), care a supravieţuit în 2016 unei căderi de la mare înălţime.
Martirul Devasahayam (Lazarus) Pillai (1712-1752), un hindus convertit la creştinism, este prima personalitate laică indiană trecută în rândul sfinţilor de către Vatican. Arestat şi torturat vreme de 3 ani înainte de a fi executat, Lazarus Pillai a refuzat să renunţe la noua sa credinţă.
Ceilalţi cinci canonizaţi sunt preoţii italieni Luigi Maria Palazzolo şi Giustino Maria Russolillo şi călugăriţele italiene Maria Domenica Mantovani şi Maria di Gesŕš Santocanale, precum şi călugăriţa italo-uruguayană Maria Francesca Rubatto, care a devenit prima sfântă din Uruguay.