Papa Francisc a venit cu un ÎNDEMN către preoţi, în contextul epidemiei de coronavirus
Papa Francisc le-a cerut preoţilor marţi să aibă curajul să iasă şi să meargă în vizită la bolnavii infectaţi cu coronavirus, informează AFP, citează agerpres.ro.
"Să ne rugăm Domnului şi pentru preoţii noştri, pentru ca aceştia să aibă curajul să iasă şi să meargă în vizită la bolnavi, purtând puterea cuvântului lui Dumnezeu şi a euharistiei şi să însoţească personalul medical şi voluntarii în activitatea acestora", a declarat Papa Francisc la mesa de marți dimineaţă din reşedinţa sa din Casa Sf. Marta din Cetatea Vaticanului
Această solicitare din partea Papei vine în contextul în care Guvernul italian a cerut, dimpotrivă, limitarea la minimum a deplasărilor persoanelor pe teritoriul Italiei şi mai ales evitarea contactului cu bolnavii.
Piaţa Sf. Petru din Vatican a fost relativ goală pentru o zi însorită cum este cea de marţi de la Roma, doar câteva zeci de persoane fiind prezente în acest spaţiu, majoritatea fără măşti, notează AFP.
Amintim că Guvernul italian a adoptat luni seara un decret prin care întreaga Italie întră în carantină. Restricţiile sunt valabile până pe 3 aprilie.