Papa Francisc donează 100.000 de euro pentru migranţii blocaţi la frontiera dintre Polonia şi Belarus
foto:bbc.com
Papa Francisc a donat 100.000 de euro pentru migranţii blocaţi la frontiera dintre Polonia şi Belarus, a anunţat marţi Vaticanul, potrivit AFP.
"Sfântul Părinte a decis să trimită o contribuţie de 100.000 de euro pentru a ajuta grupurile de migranţi blocaţi între Polonia şi Belarus", a precizat într-un comunicat Departamentul pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, organism al Sfântului Scaun însărcinat în special cu refugiaţii, scrie agerpres.ro.
Donaţia urmăreşte de asemenea să ajute organizaţia neguvernamentală catolică Caritas Polonia "să facă faţă urgenţei migratorii la frontiera dintre cele două ţări", a adăugat Vaticanul.
Începând de vara trecută, mii de migranţi, originari în principal din Orientul Mijlociu şi în special din Irak, au trecut sau au încercat să treacă, dinspre Belarus, frontiera de Est a Uniunii Europene, în Letonia, Lituania sau Polonia.
Papa Francisc, care face deseori donaţii umanitare, a făcut din apărarea migranţilor şi a solicitanţilor de azil o prioritate a pontificatului său, înmulţindu-şi apelurile adresate liderilor europeni de a-i primi.