Papa Francisc îşi reia audienţele generale în prezenţa publicului
Papa Francisc îşi va relua începând cu 2 septembrie tradiţionalele audienţe generale de miercuri în prezenţa publicului, într-o curte închisă a Palatului apostolic şi nu în Piaţa Sf. Petru, a anunţat miercuri Vaticanul, relatează AFP.
Audienţele de miercuri, care nu au mai avut loc în public de peste şase luni din cauza pandemiei de coronavirus, se vor desfăşura în curtea San Damaso a Palatului apostolic, unde vor fi instalate maximum 500 de locuri pe scaune, conform normelor de securitate sanitară, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.
Intrarea în curte se va face fără rezervare, cu două ore înainte de audienţă, care are loc întotdeauna la ora locală 09:30 (07:30 GMT), a precizat Vaticanul.
Cu toate acestea, din cauza configuraţiei locului, este puţin probabil ca Papa Francisc să meargă acolo la bordul "papamobilului", aşa cum făcea adesea în Piaţa Sf. Petru.
Ultima sa audienţă generală de miercuri datează din 26 februarie. Papa argentinian, foarte dornic de contacte directe, a strâns atunci mâinile a zeci de credincioşi şi a sărutat câţiva copii, aşezaţi în primul rând al unei mulţimi de 12.000 de persoane, unde au putut fi văzute mai multe persoane care purtau deja măşti de protecţie.
San Damaso este curtea principală a Palatului apostolic, locul de primire a şefilor de stat şi de guvern şi a altor oficiali primiţi de Suveranul Pontif. Ea este de asemenea folosită de papi pentru a se întâlni uneori cu grupuri de pelerini, scrie agerpres.ro.