Papa Francisc: Nu există pandemie şi nici criză care să poată stinge lumina Crăciunului
Papa Francisc a transmis, duminică, un mesaj de speranţă şi de răbdare înaintea venirii Crăciunului şi în contextul luptei globale cu pandemia de coronavirus, informează DPA.
Rostind rugăciunea Angelus în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sf. Petru, suveranul pontif a remarcat că în piaţă a fost instalat un brad de Crăciun, iar scena Naşterii Domnului se află în pregătire, potrivit Agerpres.
''Aceste simboluri ale Crăciunului sunt instalate totodată şi în multe cămine, spre încântarea copiilor, dar şi a adulţilor. Sunt simboluri sau semne de speranţă, cu precădere în aceste vremuri dificile'', a spus acesta.
Papa Francisc a îndemnat însă credincioşii să nu se oprească la ''simbolurile'' Crăciunului, ci să le accepte ''semnificaţia'', care este ''Isus, iubirea lui Dumnezeu'' şi ''bunătatea infinită'' pe care a revărsat-o asupra lumii.
''Nu există pandemie şi nici criză care poate stinge această lumină. Să o lăsăm să ne intre în inimi şi să luăm legătura cu cei care au cea mai mare nevoie'', a mai spus papa Francisc.