Papa Francisc şi-a încheiat prima vizită în Asia cu un apel la reconciliere în peninsula coreeană
Papa Francisc şi-a încheiat prima vizită în Asia cu un apel la reconciliere în peninsula coreeană. Suveranul pontif le-a cerut coreenilor să admită că formează un singur popor. Îndemnul pacifist a fost ignorat de Phenian, care a ameninţat cu atacuri nemiloase asupra vecinului din sud.
Vizita lui Papa Francisc în Coreea de Sud a culminat cu o slujbă religioasă în catedrală principală din Seul. Suveranul Pontif s-a adresat doar coreenilor şi le-a cerut să depășească cele șase decenii de diviziuni.
"Trebuie să recunoaștem realitatea că toți coreenii sunt frați și surori ce aparțin unei singure familii și unui singur popor", a declarat Papa Francisc.
Liturghia a coincis cu începutul exerciţiilor militare desfăşurate în comun de Statele Unite şi Coreea de Sud. La manevre, vor participa 80.000 de soldaţi americani şi sud-coreeni. Ca în fiecare an, Coreea de Nord a ameninţat cu represalii.
"Când vom ataca, regimurile din SUA şi Coreea de Sud vor fi vinovate de înfrângerea lor. Dacă decidem să facem acest lucru, bazele militare mici şi mari utilizate pentru invazie vor fi transformate într-o mare de foc şi un morman de cenuşă", a menţionat
Cele două Corei rămân din punct de vedere tehnic în stare de război, după ce conflictul militar din anii 1950-1953 s-a încheiat cu un armistiţiu şi un tratat de pace.