Papa Francisc va folosi în vizita sa la Cairo un vehicul "normal" și nu este preocupat de securitatea sa
Papa Francisc se va deplasa într-un "vehicul normal" pe durata vizitei sale la Cairo, în zilele de 28 și 29 aprilie, a informat Sfântul Scaun, care a precizat că nu are "nicio preocupare" legată de securitatea Înaltului pontif, relatează agerpres.ro.
Papa Francisc care va ajunge vinerea viitoare în capitala egipteană în jurul prânzului va utiliza un model 'Golf' în timpul liturghiei care se va desfășura a doua zi pe un stadion militar, a precizat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke.
La întrebările dacă Sfântul Scaun a preconizat măsuri de securitate, el a precizat că deplasările prin Cairo ale papei se vor face într-un vehicul acoperit, dar care nu este blindat.
Vizita papei la Cairo are loc la invitația președintelui Egiptului, Abdelfatah Al Sisi, a episcopilor Bisericii Catolice din această țară, al papei Bisericii Ortodoxe Copte, Teodor al II-lea al Alexandrei, și al marelui imam al moscheii Al Azhar din Cairo, șeicul Ahmad Muhammad al-Tayeb, înaltă autoritate sunită.
Vizita este înconjurată de măsuri de securitate întărite în capitala Egiptului.
Autoritățile au decretat starea de urgență, după atentatele din 11 aprilie împotriva a două biserici copte, soldate cu moartea a 46 de persoane și care au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic.
- Papa Francisc a îngenuncheat în faţa a 12 puşcăriaşi, le-a spălat picioarele, le-a șters și le-a sărutat
- Papa Francisc a făcut apel la pacea în Orientul Mijlociu și în Siria în tradiționala binecuvântare Urbi et Orbi
- Papa îi va canoniza pe copiii care au avut viziuni cu primele apariții ale Madonei sau Fatimei