Papa Francisc va petrece cea mai mare săptămână în afara Vaticanului. Motivul pentru care suveranul va face acest lucru
foto: romaniatv.net
Papa Francisc ar urma să petreacă cea mai mare a săptămânii următoare în afara Vaticanului, o retragere prepascală pentru rugăciune şi meditaţe, relatează duminică DPA. Francisc va lua parte la aşa-numitele Exerciţii spirituale împreună cu cardinalii şi alţi membri de rang înalt ai Curiei romane, aparatul birocratic de la Vatican, scrie antena3.ro.
"Vă doresc tuturor o perioadă de post fructuoasă şi vă cer să vă rugaţi pentru mine şi colaboratorii mei în condiţiile în care ne începem săptămâna de Exerciţii spirituale", a scris pe Twitter Suveranul pontif.
Papa se va retrage la un institut catolic de la Ariccia, la circa 30 km sud-est de Roma, perioada de meditaţie şi rugăciune urmând să dureze de duminică noapte şi până vineri dimineaţă.
Papa, care ia mereu parte la aceste exerciţii, va călători cu un autobuz alături de alţi participanţi, a anunţat Vaticanul. Îndatoririle sale obişnuite vor fi suspendate în următoarele zile.
Această perioadă de retragere intervine în contextul în care Francisc şi Vaticanul se confruntă cu noi critici privind scandalul mondial care durează de decenii al preoţilor pedofili.
Sâmbătă, papa a reînfiinţat o comisie de experţi a Vaticanului privind abuzurile asupra copiilor al cărei mandat s-a încheiat în decembrie, în contextul criticilor că a realizat puţine lucruri în trei ani de activitate.
Între timp, arhiepiscopul Charles Scicluna, un investigator de prim-plan al Vaticanului asupra abuzurilor sexuale, se află într-o misiune la New York şi în Chile pentru a ancheta alegaţiile că un episcop a acoperit abuzurile unui preot prădător sexual.
În timpul vizitei sale din Chile din luna ianuarie, Francisc a caracterizat aceste alegaţii drept "o calomnie", dar această atitudine a declanşat indignare şi l-a făcut să-şi ceară scuze, însărcinându-l pe arhiepiscopul Scicluna cu ancheta în acest caz.