Papa Francisc vrea pace între Israel şi Palestina. Pontiful a sosit astăzi la Betleem
Embed:
Papa Francisc vrea pace între Israel şi Palestina. Aflat într-o vizită istorică în Ţara Sfântă, suveranul pontif a fost astăzi la Betleem. El a făcut o oprire neaşteptată în faţa zidului de separaţie ridicat de Israel în Cisiordania şi s-a rugat.
Papa Francisc a făcut această oprire după ce a avut o întrevedere cu liderul palestinian, Mahmoud Abbas. Apoi, a mers spre piaţa Manger, unde a ţinut o slujbă în faţa a peste 8 mii de oameni. La sfârşitul acestui serviciu divin, el a invitat liderii din Israel şi Palestina la Vatican, la o rugăciune pentru pace.
Mai târziu, Suveranul Pontif va merge la Tel Aviv şi Ierusalim, unde se va întâlni cu Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului.