Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat
Papa Ioan Paul al II-lea a fost oficial beatificat de predecesorul său Papa Benedict al XVI-lea. Astfel el devine oficial Fericitul Ioan Paul al II-lea. Ceremonia oficiată de suveranulu pontif împreună cu alţi preoţi catolici, a fost urmărită de aproape un milion de pelerini adunaţi la Vatican.
Slujba a început conform programului, la ora 11, ora Moldovei, în aplauzele celor peste un milion de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru.
Ceremonia religiosă a început cu o liturghie, iar la finalul ei a fost dezvelit un portret care îl reprezintă pe fostul suveran pontif. Imediat după acest moment, a fost prezentată o fiolă cu sângele Papei, recoltat în ultimele zile din viaţa acestuia. Ulterior, sângele va fi expus alături de alte relicve ale lui Ioan Paul al II-lea, într-un altar dedicat fostului suveran pontif.
La ceremonie a fost prezentă călugăriţa franceză Marie Pierre-Simon. Ea afirmă că a fost vindecată de Parkinson, după ce s-a rugat la fostul suveran pontif, care s-a stins din viaţa în 2005, din cauza aceleiaşi maladii. Tocmai acest miracol a determinat iniţierea procedurilor de beatificare la doar 2 luni de la moartea lui Papa Ioan Paul al II-ea şi s-au încheiat în doar 6 ani. În mod normal, un proces de beatificare începe cel mai devreme la 5 ani de la trecerea în nefiinţă a unui lider de la Vatican şi poate dura câteva decenii.
Procedura de beatificare nu a avut loc întâmplător în această duminică, prima după Paşte, cunoscută ca şi Duminica Îndurării sau a Divinei Mile.
Fericitul Ioan Paul al II-lea va fi celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit Papă, în 1978.