Paradă, în stil sovietic, la Bălţi: Mii de oameni au participat la eveniment (VIDEO)
Mii de oameni au participat astăzi la tradiţionala paradă, în stil sovietic, organizată cu ocazia hramului oraşului Bălţi. Prin centrul oraşului au defilat elevi, angajaţi ai întreprinderilor şi reprezentanţi ai comunităţilor etnice. Sărbătoarea se va încheia aproape de miezul nopţii cu un spectacol de artificii.
"Participăm în fiecare an la ziua oraşului, la paradă, de Sfântul Nicolae. Ne-am pregătit o săptămână", a spus un bărbat.
"Noi venim la paradă în fiecare an. Clubul nostru de bikeri se numeşte "Haiducii". În acest an, suntem mai puţini, ne-am adunat aproximativ 50-70 de oameni", a spus un alt bărbat.
"Eu de 16 ani nu am văzut această paradă. Am rămas plăcut surprinsă că oraşul nostru arată atât de bine", a spus o femeie.
Aşa cum de Hram nu pot să lipsească bucate tradiţionale, zeci de comercianţi au gătit pentru petrecăreţi.
"Am pregătit pentru azi carne de berbec şi carne de porc la grătar. Avem mămăligă, sarmale, şi plăcinte. Avem de toate", a spus o comerciantă.
În centrul oraşului mai sunt organizate iarmaroace, dar şi o expoziţie de automobile de epocă.
"Această sărbătoare este una care ne uneşte, iar numărul impunător de oameni care participă în fiecare an ne demonstrează că nu este doar o formalitate, dar mai degrabă este un sentiment patriotic", a declarat primarul oraşului, Vasili Panciuc.
Sărbătoarea se va încheia cu un grandios concert cu participarea Nataliei Gordienco, Alionei Moon şi a lui Pasha Parfeni, dar şi a trupei "Zdob şi Zdub". Învitaţi speciali în această seară va fi formaţia Bad Boys Blue din Germania. Punctul culminant va fi un spectacol de focuri de artificii.