Parada militară a început cu întârziere de câteva ore
Condiţiile meteo au dat peste cap programul festiv de astăzi. Astfel, evenimentele dedicate împlinirii celor 30 de ani de Independență au fost amânate cu câteva ore.
Din cauza ceții dense deasupra aeroportului Chișinău, avionul președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky, nu a putut ateriza.
După ore bune de aşteptare, aeronava președintelui Ucrainei fost redirecţionată către Odesa.
În acelaşi timp, după o întârziere de câteva ore, avionul președintelui român, Klaus Iohannis a decolat de pe aeroportul din București.
În cele din urmă, președintele României, Klaus Iohannis, a ajuns în Piața Marii Adunări Naționale, către începutul paradei.
Șeful statului român a venit însoțit de ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu.