Paradă militară la Bucureşti, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României
România este în sărbătoare. La tradiţionala paradă, organizată de Ziua Naţională în zona Arcului de Triumf din Bucureşti, au participat peste 1.500 de militari şi 300 de vehicule: tancuri, elicoptere, avioane de luptă şi transportatoare blindate.
În timpul intonării imnului naţional, au fost trase 21 de salve de tun, în semn de salut. După imnul naţional, preşedintele României a depus o coroană de flori, în memoria soldaţilor care şi-au pierdut viaţa in teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Irak.
Startul paradei a fost dat de generalul Nicolae Ciucă, de la bordul unui autoturism Humvee, care a trecut primul pe sub Arcul de Triumf. În acelaşi timp, cerul era survolat de elicoptere.
Regimentul 30 Gardă ,"Mihai Viteazul" a realizat exerciţiul de îndemânare numit ,"drill team".
A venit rândul tancurilor, elicopterelor, transportoarelor blindate, avioanelor de luptă şi celorlalte echipamente militare.
La eveniment au asistat peste 7.000 de persoane, dar şi mai mulţi oficiali de rang înalt.