Paradisul nuferilor în satul Bardar. Ialoveni. Vizitatorii, impresionaţi de frumuseţea florilor (FOTOREPORT)
Un adevărat paradis poate fi văzut în satul Bardar din raionul Ialoveni. Nuferii savantului Gheorghe Luchița au înflorit, iar vizitatorii vin şi de la sute de kilometri distanţă ca să admire florile şi să se bucure de aroma lor.
"Este printre prima dată când vin aici, cred că vom veni cu întreaga familie. E o atmosferă atât de frumoasă, îți dă atâtea emoții, este minunat. Am venit să cumpărăm altfel de flori, dar sperăm să luăm și câte un nufăr", a spus o vizitatoare.
Şi vizitatorii veniți de peste hotare sunt impresionați de diversitatea colecției de nuferi:
"Asemenea frumusețe am văzut doar la Grădina Botanică din Crimeea, unde erau doar de culoare roz. Totuşi, așa o diversitate de nuferi nu era".
Plantaţia include peste 300 de nuferi, de două specii, iar una dintre ele este inclusă în Cartea Roșie.
"Nuferii pe care noi acum îi vedem fac parte dintr-o singură specie, nufărul „Nimfeia” , denumirea latină, însă sunt diferite soiuri. Produc buchete de flori în fiecare zi. Unele soiuri, iată de exemplu „Apusul de Soare” e foarte bun pentru a fi plantat în vază. Multe alte soiuri în vază nu pot fi puse, pentru că imediat se ofilesc", a declarat savantul Gheorghe Luchița.
Nuferii emană și o aromă îmbătătoare, care poate avea rol de calmant şi este folosite în unele terapii.
"Orice persoană într-o stare așa mai agresivă, agitată, care vine la balta de nuferi și miroase florile practic imediat se liniștește, se calmează. Este un efect bine pronunțat, în special florile care au miros intensiv", a precizat Gheorghe Luchița.
Cei care vor să admire nuferii o pot face în zilele de duminică, până în luna octombrie. Intrarea este gratuită.

- Percheziţii PCCOCS: Trei oameni, reţinuţi pentru păstrarea și comercializarea armelor și munițiilor. Vindeau şi droguri
- LA VATRA PLĂCINTELOR: Zeci de gospodine au pregătit plăcinte pentru toate gusturile
- Veselie şi mese pline de bucate. Localnicii din Zâmbreni, Ialoveni, au sărbătorit Înălţarea Domnului şi hramul localităţii