"Parafarea Acordului de Asociere nu înseamnă înrăutăţirea relaţiilor cu Rusia"
Parafarea Acordului de Asociere nu înseamnă înrăutăţirea relaţiilor cu Rusia. Dimpotrivă, după summitul de la Vilnius, autorităţile de la Chişinău vor iniţia discuţii cu factorii de decizie de la Moscova în vederea realizării agendei bilaterale. Declaraţiile au fost făcute de preşedintele Parlamentului Igor Corman, la Fabrika.
"La sfârşitul lunii ianuarie va veni o delegaţie de la Duma de Stat în Republica Moldova şi vom începe discuţiile serioase la acest subiect. Imediat după parafare, chiar în perioada imediat următoare, noi trebuie să începem dialogul, consultări ca să vedem care sunt îngrijorările din partea Federaţiei Ruse. Chiar acum după parafare trebuie să ne clarificăm în această situaţie pentru că interesul nostru este şi relaţiile cu estul. Avem o piaţă mare de desfacere, avem muncitori care sunt în Federaţia Rusă şi trimit bani acasă", a declarat speaker-ul.
Preşedintele Parlamentului a precizat că semnarea acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va face ca economia moldovenească să devină competitivă, ceea ce va fi şi în avantajul Rusiei.
"Noi trebuie în primul rând să ne gândim cum facem competitivă economia noastră. Aici eu cred că trebuie să fie investiţiile de bază ca mărfurile noastre să fie competitive pe piaţa europeană. Şi dacă ele vor fi competitive pe piaţa europeană eu sunt sigur că ele şi pe piaţa din est îşi vor găsi locul", a adăugat Corman.
Şeful Legislativului a precizat că textul integral al acordului parafat la Vilnius va fi făcut public marţi.
- (FOTO/VIDEO) E sărbătoare şi răsună muzica în centrul Chişinăului! Moldovenii marchează parafarea Acordului de Asociere cu UE
- Timofti, despre parafarea Acordului de Asociere: Consider că am obţinut o victorie la Vilnius
- SUA au felicitat Moldova şi Georgia pentru parafarea Acordului de Asociere cu UE