Au rămas schilozi în urma unor tragedii înfiorătoare. E destinul dureros al mai multor moldoveni. Dar tragedia cea mai mare e că după astfel de cazuri, brusc, de aceşti oameni nu mai are nevoie nimeni, nici rudele, nici statul. 

Ghenadie stă pe acest pat de spital de aproape o lună. A rămas fără picioare şi o mână, fiind lovit de un tren, când traversa calea ferată.

"Numai am dat să mă întorc, m-a lovit. M-a aruncat dar, picioarele şi mâna n-a reuşit să le feresc, au rămas sub roţi. De atunci nu mai ţin minte nimic", a zis bărbatul.

"Nu am avut aşa traumatisme grave, anume după accidente feroviare", a menţionat şeful Departamentului de Urgenţă al spitalului municipal din Bălţi, Anatolie Scorţescu.

Tânărul nu are părinţi, aşa că acum nu are cine avea grijă de el. Din spital trebuie externat, iar rudele nu sunt dispuse să-l ia.

"- Mie îmi e jale, tare mi-i jale că mă depărtez de dânsul, dar nu pot să-l iau la mine. Am o pensie mică", a zis mătuşa lui Ghenadie.

Şi nici oficialii din localităţile unde băiatul a stat în ultima vreme nu au soluţii pentru el.

"Dar dumnealui se afla la Petreşti? Noi aproape că nu-l cunoaştem, foarte puţin a locuit la noi", a menţionat secretarul Consiliului local din satul Buciumeni, Ungheni, Margareta Rusu.

"Dacă Ghenadie era locuitorul satului Petreşti, cu viză de reşedinţă, atunci lucrătorul social se ocupa cu aşa ceva, eu aşa socot. S-a primit aşa, parcă e al nostru, dar nu e al nostru", a spus primarul comunei Petreşti, Sergiu Gorea.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei ne-au dat asigurări că acest caz va fi soluţionat în cel mai scurt timp şi că nu va exista riscul ca tânărul să se pomenească în stradă.

Tamara Durleşteanu din oraşul Durleşti ştie ce înseamnă să ajungi în stradă atunci când rudele nu vor să audă de tine.

"Veneam de la serviciu. Am dat să traversez strada şi m-a lovit un camion", a zis femeia. 

După ce a locuit mai multă vreme în stradă, la insistenţa autorităţilor, femeia a fost integrată în familia fratelui său, dar acesta spune că nu este în stare să aibă grijă de ea.

"Iată eu acum nu am de pâine, astăzi dimineaţă am hrănit-o, dar mai încolo cu ce să o hrănesc? De la Primărie au zis că vor veni să-i dea ajutor şi văd că nu mai vin să dea ajutor", s-a plâns fratele Tamarei Durleşteanu.

Iar un ajutor oferit la timp ar putea schimba soarta oamenilor care au devenit infimi după accidente de circulaţie sau de muncă şi au ajuns ai nimănui. Sprijinul ar trebui acordat prompt măcar din simplul motiv că nimeni dintre noi nu poate spune ce i s-ar putea întâmpla mâine.