"Parcursul european, singura cale pentru dezvoltarea Republicii Moldova". Declarațiile lui Andrian Candu
Președintele Parlamentului, Adrian Candu, a făcut bilanțul anului 2016 într-un interviu acordat pentru Radio Europa libera. Șeful Legislativului a vorbit în primul rând despre relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și despre munca care se depune zilnic pentru a face posibilă asocierea țării noastre la spațiul comunitar european:
"Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este un proces ce durează o zi, un an, ar putea să dureze cinci ani, ar putea să dureze zece ani, în funcţie de cât de buni suntem noi în reuşita de a ne face temele pe acasă şi cum arată Uniunea Europeană. Fiindcă după cum a arătat şi anul 2016 se schimbă şi Uniunea Europeană, ca un organism viu, se dezvoltă, unele state decid să iasă din Uniunea Europeană, cum e cazul Marii Britanii. Cetăţeanul va simţi în final Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb prin transformările care sunt în societate la nivel de instituţii. Dacă vorbim de lege - executarea legii întocmai, lipsa birocraţiei, lipsa corupţiei sau foarte diminuat fenomenul corupţiei în Republica Moldova, instituţii puternice, mai puţin relaţii, mai mult lege în relaţia cetăţean-instituţie, domenii transformate chiar şi în economie. Dacă vorbim de securitatea statului din punct de vedere energetic, vedem că sunt deja unele progrese ce ţine de gazoduct sau de interconexiunea România sau Uniunea Europeană - Republica Moldova.
Chiar dacă astăzi, după o anumită perioadă relativ scurtă de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cetăţeanul încă nu simte întru totul schimbarea, dar e un proces continuu, un proces care, cu siguranţă, va da rezultate la un moment dat. Când vorbim de piaţă deschisă a Uniunii Europene faţă de producătorii noştri, ceea ce înseamnă locuri de muncă, ceea ce înseamnă economie, ceea ce înseamnă salarii, ceea ce înseamnă o educaţie mai bună, un sistem de sănătate mai bun, ceea ce înseamnă o poliţie reformată, ceea ce înseamnă drumuri mai bune, deci, ele toate trebuie privite în complex. În unele noi am excelat prin performanţă, în altele încă avem foarte multe de făcut. Nu e de neglijat chiar şi Acordul de Asociere, care prevede clar, care este un ghid de cum trebuie noi să transformăm Republica Moldova în următoarea perioadă."
Andrian Candu este convins de faptul că cea mai corectă cale pentru Republica Moldova este cea europeană, întrucât va permite dezvoltarea și modernizarea rapidă a țării noastre.
"Decizia de parcurge calea intergrării europene aparține cetăţenilor şi a elitelor politice din Republica Moldova. Alegerea noastră a fost să fim stat asociat la Uniunea Europeană şi să ne dezvoltăm în aşa fel încât să reuşim să ne modernizăm, să ne transformăm spre bine ţara, ca într-o bună zi să devenim eligibili şi să devenim membri ai Uniunii Europene. Este singura cale pe care noi o considerăm cea mai calitativă şi din punct de vedere al timpului cea mai uşor de realizat, doar devenind membri ai Uniunii Europene."
Citește interviul integral pe Europaliberă.org.
Politică
- Andrian Candu vine în aceasta seară la Fabrika. Se vor discuta subiectele fierbinţi ale momentului din Moldova
- Andrian Candu: Persoanele care au livrat produse alterate copiilor vor răspunde pentru faptele săvârşite
- Parlamentul European are încredere în viitorul european al Republicii Moldova (FOTO)
- Stratfor: Moldova nu va renunța la integrărea în UE, chiar dacă președintele ales Igor Dodon are alte planuri
- Uniţi pentru o cauză nobilă. Sala de festivităţi a Liceului de Muzică "Ciprian Porumbescu" va fi renovată
- SUA ÎNCURAJEAZĂ REFORMELE în Moldova. Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Bridget Brink