Părerea oamenilor şi a experţilor economici despre cursul record al monedei unice europene, stabilit pentru mâine
Moneda unică europeană stabileşte un record absolut în Moldova. Banca Naţională a stabilit pentru mâine un curs oficial de schimb de 19 lei şi trei bani pentru un euro, cu zece bani mai mare decât azi. Evoluţia se explică prin aprecierea monedei unice faţă de dolarul american, pe piaţa internaţională.
Un preţ ameţitor pentru moneda unică europeană a fost înregistrat joi şi la casele de schimb valutar. La unele bănci, un euro era vândut cu 19 lei şi 14 bani. Devalorizarea leului îi sperie pe oameni care se așteaptă la noi scumpiri.
''Euro influenţează foarte mult preţurile care sunt în Moldova. Odată cu creşterea euro-lui cresc şi toate preţurile'', a spus un bărbat.
''Este vară, toţi se grăbesc la mare şi plătim în euro toate cele, cred că e cam scump'', a mai spus o femeie.
''Devalorizarea leului chiar e o problemă şi sper ca Banca Naţională o să rezolve cumva problema aceasta'', a opinat o persoană.
Oficiali de la Banca Centrală explică această situaţie prin aprecierea monedei unice faţă de dolarul american.
"În urma deciziei Rezervei federale de a menține pe termen lung politica de relaxare monetară a fost înregistrată o apreciere a monedei euro față de dolarul SUA și acest fapt a condus și la o depreciere monedei naționale față de euro", a declarat reprezentantul BNM, Lucia Hadârcă.
Cursul oficial stabilit de Banca Naţională pentru mâine este de 19 lei şi 3 bani pentru un eurol, cu 10 bani mai mare decât astăzi.