Părerile profesorilor şi a elevilor despre NOILE REGULI de admitere la colegii
Elevii vor putea participa la concursul de admitere concomitent la trei specialități în cadrul aceluiași colegiu, dar pot fi înmatriculați doar la una. Totodată, în acest an şase şcoli profesionale vor admite candidaţi la programele de instruire pentru învățământul dual. Acestea sunt doar câteva noutăţi din Regulamentul de admitere aprobat de Ministerul Educaţiei.
Documentul va fi pus în aplicare din această vară.
"Tot la nivel de colegiu avem acea repartiţie de 30% pentru elevii din Chişinău şi Bălţi şi 70% pentru ceilalţi. Deci, în baza de participare la concurs se ia finalitatea documentului de studii, adică dacă a absolvit o instituţie din Chişinău, atunci participă la cele 30 de procente", a comentat Silviu Gâncu, funcţionar în cadrul Ministerului Educaţiei.
Noul regulament mai prevede că elevii care au învăţat în altă limbă decât româna vor putea participa pentru locuri în grupe cu predare în limba de stat.
Un director de colegiu, Boris Rusu, spune că unele prevederi nu sunt clare: "Modalitatea este absolut neclară. Cine va fi cel care va determina, cunoaşte sau nu. E o comisie o examinare a elevului dat sau cum va fi?"
Iar elevii salută noile prevederi, dar nu sunt de acord cu repartizarea locurilor în funcţie de locul de trai:
"Din acei 30 de procente, pot face unii colegi ai mei, dar nu pot face parte eu şi astfel este riscul în care eu nu aş putea intra la un colegiu să am nişte studii pe care le-aş dori să le am."
"Sunt puţine locuri şi dacă nu voi fi la nivel nu voi putea intra în acest loc."
"Nu toţi sunt siguri de ceea ce vor să facă şi e normal să dai la mai multe specialităţi."
În prezent, în Moldova activează 45 de colegii și 59 de școli profesionale.