Orice femeie visează ca pielea ei să poarte aromele unui parfum de calitate. Povestea miresmelor plăcute de care nu ne putem despărţi este de-a dreptul fascinantă, scrie clickpentrufemei.ro.

Descoperă cum s-au pus bazele, dar şi cum a evoluat de-a lungul timpului industria cu ajutorul căreia esenţele tari se ţin în sticluţe mici.

Era considerat sudoarea zeilor
Egiptenii erau mari fani ai notelor florale şi, potrivit scrierilor istorice, ei ar fi inventat prima sticlă de parfum. Aceștia asociau aromele plăcute simţurilor cu ideea de divinitate, de aceea le foloseau atât în cadrul ceremoniilor religioase, la pregătirile de înmormântare, cât şi în scopul înfrumuseţării. În Antichitate, se credea că parfumul era sudoarea Zeului Soare, Ra.

Nuferii erau printre cele mai folosite ingrediente pentru crearea esenţelor, iar egiptenii aveau chiar şi un zeu al parfumului, pe nume Nefertum, care purta o diademă din aceste flori. Uleiurile aromate făceau parte mai ales din viaţa elitei bogate a societăţii egiptene – atât femeile, cât şi bărbaţii se înfrumuseţau cu diverse esenţe pentru a-şi etala statutul.

Smirna şi tămâia, printre substanţele preferate
În Egipt, pentru prepararea parfumurilor, se foloseau tămâie, smirnă şi balsam de Galaad (cunoscut şi sub numele de opobalsam). Locuitorii din Africa utilizau uleiuri parfumate atât pentru protecţie solară, cât şi pentru mirosul plăcut. În Mesopotamia şi Babilon, aromele preferate ale localnicilor erau cedrul, smirna, tămâia şi chiparosul. În general, uleiurile erau folosite ca bază pentru parfum şi se numeau „purtătoare“, deoarece preluau notele puternice emanate de celelalte ingrediente.

Cum a ajuns alcoolul pe lista de ingrediente
Primul parfum pe bază pe alcool a fost creat în Evul Mediu şi era cunoscut sub numele de „apă ungurească“. Se spune că ar fi fost creat pentru regina Ungariei, în secolul al XIV-lea. Procesul de fabricare al „apei reginei“ implica alcool distilat şi ierburi aromatice, precum rozmarinul şi menta. Numită şitinctură de rozmarin, combinaţia de alcool, apă şi rozmarin este cunoscută în zilele noastre pentru multiple beneficii pe care le are asupra sănătăţii.

Florenţa şi Veneţia, capitalele parfumului în Evul Mediu
O descoperire importantă în industria parfumurilor a fost făcută în Italia, când parfumierii au creat „aqua mirabilis“, o substanţă transparentă cu 95% alcool, îmbogăţită cu un miros puternic. S-a născut astfel parfumul lichid, care nu mai avea o consistenţă uleioasă, precum cel preferat de egipteni. După această invenţie, oraşele Veneţia şi Florenţa au devenit centrele comerţului mondial cu parfum timp de câteva sute de ani.

Notele florale, arme de seducţie
Caterina de Medici a fost cea care a dus faima aromelor create în Italia peste hotare, după ce s-a căsătorit cu regel Henric al II-lea al Franţei. Ea avea propriul parfum, adică o apă aromată, ce răspândea note de bergamotă şi flori de portocal. Produsul era realizat de italianul Renato Bianco din Florenţa. Acelaşi parfumier iscusit a creat pentru Caterina mănuşi parfumate cu arome de mosc şi de zibetă (o substanță produsă de un mamifer), iar accesoriile ei au făcut senzaţie în acele vremuri.

Odată cu trecerea timpului, parfumierii au început să folosească, din ce în ce mai des, substanţe artificiale pe post de ingrediente, pe care le obţineau în laborator. La începutul secolului al XX-lea, succesul parfumurilor franţuzeşti realizate de Coty, Guerlain, Bourjois şi alte nume mari i-a încurajat pe designerii din industria modei să intre pe această piaţă promiţătoare.

Chanel No.5, cel mai vândut parfum

Ceea ce a pecetluit uniunea dintre industriile modei şi a parfumurilor a fost o gamă de arome atent examinate de creatoarea Coco Chanel. Dintre toate, cel mai mare succes l-a înregistrat Chanel No.5, care a devenit în scurt timp cel mai vândut parfum din lume. Mai târziu, în 1960, într-un interviu acordat unei reviste pentru femei, actriţa Marilyn Monroe rostea celebrele cuvinte „Eu port doar Chanel No.5 în pat“.

Ştiai că...
Esenţele era folosite ca arme? Caterina de Medici i-ar fi cerut parfumierului ei să creeze bijuterii în care păstra otrăvuri „mascate“ de diverse arome plăcute. O altă legendă spune că a fost acuzată că a ucis mai mulţi oameni cu ajutorul mănuşilor unse cu otravă.

Pentru a ascunde mirosurile corporale, regii Franţei foloseau mari cantităţi de parfum? Nobilii şi curtenii nu făceau baie prea des în acele vremuri, iar igiena personală lăsa de dorit, aşa că utilizarea parfumului era singura soluţie pentru a masca mirosul neplăcut.