Părinţi exemplari: Îşi învaţă copiii să crească talentaţi
Şcoala şi familia nu întotdeauna sunt suficiente pentru a oferi copiilor posibilitatea de a-şi dezvolta aptitudinile şi talentele. Le vin în ajutor numeroasele cluburi de sport, artă şi multe alte activităţi ce mai au menirea de a le oferi copiilor exemple pozitive de urmat.
Fetiţa din imagine se numeşte Daniela. Are zece ani şi este din satul Işnovăţ, Criuleni. Pentru a-şi educa fiica cât mai bine, părinţii micuţei i-au găsit o serie de activităţi.
"Dimineaţa mă scol, mă duc la şcoală, după ore mă duc la teatru, la repetiţii. După asta vin acasă, fac ce mai fac şi plec la repetiţii la dansuri. Deci practic toată ziua sunt ocupată", a relatat Daniela.
La teatru e cea mai bună. Întotdeauna îi sunt încredinţate rolurile principale.
"Simte personajele în scenă. Dacă-i încredinţăm un rol de mamă, ea simte sufletul acela de mamă. Ea are darul acesta actoricesc", a menţionat Nicolae Stan, conducător, regizor teatrul model "Andrieş".
"De când am început cu teatrul, m-am învăţat să vorbesc mai corect", s-a lăudat Daniela.
Şi la dans e printre primii. "Colectivul cu care dansează Daniela, dansează de vreo trei ani, patru deja. Daniela a venit acum un an şi i-a ajuns din urmă pe ceilalţi", a declarat Andrei Savin, conducător artistic la Casa de Cultură Işnovăţ.
Părinţii sunt convinşi că astfel de activităţi contibuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Şi mai au un motiv de bucurie.
"Copilul să fie ocupat cu ceva, să nu umble pe toate drumurile, să aibă o ocupaţie oarecare", a spus mama fetiţei, Doina Sprâncean.
Adulţii mai spun că vor contribui cu propriul exemplu ca fiica lor să preia doar practicile pozitive, cultivate în familie.
"Muncim, muncim împreună cu soţul, de dimineaţă până seara... Să le asigurăm un viitor", a precizat Doina Sprâncean.
Şi putem vorbi despre un succes atunci, când copiii îşi doresc să fie în toate la fel şi chiar mai buni decât părinţii.
"De la tata mai mult aş dori hărnicia, să-i seamăn lui, dar de la mama - experienţa în a prepara bucate", a mărturisit Daniela.