Părinţi neglijenţi: Un copil de doar 10 luni a ajuns la spital cu arsuri grave
O fetiţă de 10 luni din satul Mileşti, raionul Nisporeni, a ajuns la spital cu arsuri grave, din cauza neglijenţei părinţilor. Micuţa este internată în Secţia de reanimare a Spitalului "Emilian Coţaga" din capitală.
Copilul a fost adus la spital miercuri de către părinţi, cu traumă termică la membrele inferioare şi cele superioare. Potrivit mamei copilului, bebeluşul se afla fără supraveghere, atunci când a căzut de pe cuptor pe plita încinsă.
Potrivit medicilor, starea copilului este stabilă acum, dar bebeluşul urmează să fie supus intervenţiilor chirurgicale, pentru evitarea riscului de a-i fi afectate organele interne. "Copilul a fost adus în stare extrem de gravă. Copilul are arsuri termice de gradul trei, patru pe o suprafaţă de 15 % ceea ce pentru vârsta lui este un pericol mare pentru viaţă", a declarat Cornelia Danilov, medic reanimatolog Spitalul "Emilian Coţaga".
Părinţii copilului nu au vrut să discute cu echipa Publika TV. Micuţul va rămâne sub supravegherea medicilor încă cel puţin trei săptămâni.
- O fetiţă de un an şi opt luni s-a ales cu arsuri grave, în urma unui incendiu provocat de sora sa (VIDEO)
- O fetiţă de trei ani, internată în spital cu arsuri grave. A căzut o cadă cu apă fierbinte peste ea
- A ajuns la spital cu arsuri grave, după ce mama i-a dat o sticlă de înălbitor pentru rufe să se joace (VIDEO)