Paris Saint-Germain a pierdut în faţa formaţiei Sochaux, scor 2-3
Embed:
Sochaux a produs marea surpriză a etapei a 25-a din Franţa, după ce a învins, pe teren propriu, liderul Paris Saint-Germain cu 3-2. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 29, prin Alex, iar Sochaux a egalat peste şapte minute, prin Roudet. Gazdele au trecut în avantaj în minutul 55, după golul lui Giovanni Sio.
Neînvinsă în ultimele 13 partide în toate competiţiile, PSG a egalat în minutul 76, prin fundaşul Sakho. Sochaux a dat lovitura de graţie în minutul 84, când noul intrat Bakambu a adus victoria echipei sale. Paris Saint-Germain a rămas lider, dar Lyon s-a apropiat la trei puncte de echipa lui Ancelotti. În următoarea etapă, PSG se va confrunta cu Olympique Marseille, în derby-ul campionatului.