Paris Saint Germain a revenit pe primul loc în campionatul francez
Luptă strânsă pentru titlu în campionatul francez. Paris Saint Germain a profitat de remiza înregistrată de Montpellier în etapa a 26-a şi a urcat pe primul loc în clasament, după o victorie clară cu Ajaccio, scor 4-1.
Cel mai scump jucător al lui PSG, Javier Pastore a deschis scorul în minutul 27, iar după încă două minute Menez a dublat avantajul gazdelor. Singurul gol al lui Ajaccio a fost marcat pe final de primă repriză de către Yohann Poulard. Parizienii au dominat şi partea a doua a meciului, iar cu câteva minute înainte de final au mai înscris de două ori, Guillaume Hoarau în minutul 86 şi Nene în minutul 90.
Formaţia antrenată de Carlo Ancelotti a urcat pe primul loc, cu 55 de puncte, în timp ce Montpellier, care a remizat sâmbăta cu Dijon, ocupă a doua treaptă a podiumului, având cu un punct mai puţin.