Paris Saint-Germain și Bayern Munchen sunt primele echipe calificate în optimile de finală ale Ligii Campionilor
Paris Saint-Germain și Bayern Munchen sunt primele echipe calificate în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Parizienii au obținut a patra victorie consecutivă în grupa B și încă nu au încasat nici un gol.
Echipa antrenată de Unai Emery a surclasat-o aseară pe teren propriu pe Anderlecht Bruxelles cu scorul de 5-0. Fundașul lui PSG Kurzawa a reușit hat-trick-ul, celelalte două goluri purtând semnăturile lui Verratti și Neymar Junior.
Bayern Munchen este a doua echipă calificată din această grupă. Bavarezii și-au asigurat un loc în optimile de finală după ce au dispus de Celtic Glasgow cu 2-1 chiar pe ”Celtic Park”.
Kingsley Coman a deschis scorul în partida din Scoția în minutul 22. Gazdele au egalat în minutul 74 prin Callum McGregor, însă peste doar 3 minute bavarezii au marcat golul victoriei prin Javier Martinez.
În grupa A, Manchester United a învins-o pe Old Trafford pe Benfica Lisabona cu scorul de 2-0 iar ȚSKA Moscova s-a impus pe terenul lui FC Basel cu 2-1 după ce a fost condusă cu 1-0.
- Festival de goluri în Liga Campionilor! Liverpool a învins echipa slovenă Maribor
- Meci senzațional în Liga Campionilor! Chelsea Londra - AS Roma, scor 3-3
- Antrenorul Lokomotiv Moscova despre meciul cu Sheriff Tiraspol: "A fost ceva neaşteptat pentru noi"
- Kobe Bryant, musafir de lux la antrenamentul echipei de fotbal a clubului Paris Saint-Germain
- ARTIFICII TEHNICE AMEŢITOARE! Alvaro Morata le-a oferit lecţii micuţilor de la Chelsea
- Misiune grea pentru Chelsea Londra care va juca diseară cu AS Roma. "Aristocrații" sunt lideri în grupa C