Parlamentari manipulaţi de instituţiile care ţin în secret informaţii cu privire la evenimentele din aprilie 2009
"Deputaţii sunt în continuare manipulaţi de către instituţiile statului, care ţin în secret unele informaţii cu privire la evenimentele din 7 aprilie". Declaraţia a fost făcută de prim-vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea, azi, 14 aprilie, la Fabrika. Asta după audierea, în şedinţa în plen a Parlamentului, a rapoartelor instituţiilor de forţă ale statului, responsabile de investigarea evenimentelor din 7 aprilie 2009.
"Nu suntem mulţumiţi de modul în care merg lucrurile", a subliniat liberal democratul. "AM aflat că SIS nu poate spune aproape nimic, deşi ar trebui să ne spună multe. Şi Consiliul Superior al Magistraturii într-un fel tot s-a spălat pe mâini. Dar impresia generală după audierea rapoartelor a fost că noi nu înţelegem nimic din ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie şi că este o fantezie a noastră", a punctat deputatul PLDM.
Acesta s-a arătat nemulţumit şi de răspunsurile Procurorului General, Valeriu Zubco. "E un gen de prostire a deputaţilor. Da, nu suntem noi procurori, dar nici proşti cu ochii în soare nu suntem. Îmi pare rău că Procurorul General nu cunoaşte codul de procedură parlamentară", a ţinut să sublinieze prim-vicepreşedintele PLDM.
Godea nu a putut însă să explice cum reuşesc instituţiile statului, cu şefi care sunt numiţi de Parlament, să-i manipuleze pe aleşii poporului, pe cei care i-au ales în funcţii.
Amintim că astăzi, 14 aprilie, în cadrul şedinţei Parlamentului au fost audiate rapoartele MAI, SIS şi PG referitoare la evenimentele din 7 aprilie 2009.