Parlamentul a aprobat rectificarea Legii bugetului de stat
Deputaţii au votat în prima lectură cu votul majorității deputaților Proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2023.
Astfel, 1,4 miliarde lei au fost alocate suplimentar în bugetul de stat pentru stimularea creșterii economiei naționale, dezvoltarea regională și modernizarea infrastructurii naționale.
Documentul prevede majorarea Fondului Rutier cu 736 de milioane de lei, pentru lucrări de reparație și întreținere a drumurilor publice naționale, iar pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii prin programele ODA au fost alocate 338 de milioane de lei.
Totodată, va fi suplinit Fondul național de dezvoltare regională și locală cu 320 de milioane de lei pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul proiectului „Satul european”.
Încă 100 de milioane de lei vor fi direcționate în sprijinul agricultorilor, prin intermediul Fondului național pentru dezvoltarea agriculturi și mediului rural.
În urma rectificării bugetului de stat, vor fi alocate resurse financiare pentru implementarea măsurilor în domeniul culturii, sportului, educației și ocrotirea sănătății.
Alte 86,1 milioane de lei vor fi direcționate pentru finanțarea serviciului asistență personală, 50 de milioane de lei pentru reparația capitală a unităților de terapie intensivă din instituțiile medico-sanitare, 5 milioane de lei pentru programul „Farmacia în comuna ta”.
Alte 10 milioane de lei vor fi utilizate pentru renovarea și dotarea infrastructurii în educația antepreșcolară, iar 22 de milioane de lei - pentru acordarea premiilor și burselor sportivilor care au obținut performanță în competițiile sportive.
„Este important, dincolo de crizele pe care le administrăm, să repornim motoarele economiei și acesta este obiectivul rectificării de acum și rectificării care va urma până în toamna anului curent. Către sfârșit de an, trebuie să trecem din faza de recesiune economică în faza de creștere economică, chiar dacă una modestă. Pentru asta trebuie să investim în drumuri, în susținerea mediului de afaceri, în dezvoltarea satelor și orașelor și în agricultură”, a precizat prim-ministrul Dorin Recean.
Rectificarea presupune și majorarea salariilor pentru unele categorii de bugetari, care lucrează în administrația publică centrală, începând cu 1 iulie curent. Pentru aceasta au fost alocate 89,8 milioane de lei.