Parlamentul a organizat o nouă rundă de dezbateri privind modificarea sistemului electoral.
Rapoartele financiare ale formațiunilor politice și finanțarea campaniilor electorale au fost printre principalale subiecte ale unei noi runde de dezbateri publice privind introducerea sistemului mixt de vot.
În cadrul discuțiilor, care au avut loc, astăzi, la Parlament, au abordate recomandările Comisiei de la Veneția în acest sens. La rândul lor, participanții la dezbateri au venit cu propuneri pentru îmbunătățirea inițiativei legislative.
Printre propuneri se numără diminuarea plafoanelor de finanțare a partidelor și un control mai eficient asupra rapoartelor financiare ale partidelor.
"Se propune să avem responsabilitate financiară mai mare în procesul de colectare a semnăturilor. Se propune să avem sancţiuni proporţionale şi aici am putea să avem gradual, începând de la avertizare, continuînd cu o sancţiune de ordin financiar până la anularea înregistrării. "
"Avertizare, amendă este ok, dar anularea înregistrării să fie prevăzută expres pentru ce fapte să fie anulată înregistrarea pentru ca să nu existe posibilitatea de interpretare excesivă a CEC şi a instanţei de judecată."
În cadrul dezbaterilor, membrii societăţii civile au venit cu propuneri concrete.
"Susţinem micşorarea plafonului donaţiilor. Noi susţinem colectarea semnăturilor de către partidele politice, dar sugerăm ca partidele politice să nu fie obligate să înregistreze grupurile de iniţiativă. Şi doar candidaţii independenţi să fie obligaţi să înregistreze grupuri de iniţiativă", a spus directorul de programe Promo-LEX, Pavel Postică.
"În ceea ce priveşte limita donaţiilor, susţin că ele trebuie micşorate. Responsabilitatea penală a unor cetăţeni care au arătat venituri zero, în rapoarte de la fisc, dar au făcut donaţii în campania electorală de un milion", a afirmat analistul politic, Victor Gurău.
La discuţii au participat şi reprezentanţii partidelor extraparlamentare.
"Trebuie să fie exclus ca să nu fie deschis un cont ori să nu fie raportate cheltuieli. Poezii că banii mi-au venit de la mătuşa Tamara oare ne dă Allah eu cred că nu-s corecte", a afirmat Presedintele Partidului Verde Ecologist, Anatolie Prohnițchi.
Un alt subiect a vizat posibilitatea micșorării pragului electoral.
"Un prag electoral pentru partide politice ar trebui să existe cinci sau patru procente, în cel mai bun caz patru procente, iar pentru blocuri formate din doi trei, patru cinci trebuie să fie șapte procente", a spus politoloful Victor Jug.
De asemenea, participanţii la discuţii au vorbit despre reprezentanța Găgăuziei, dar şi a minorităţilor etnice în Parlament.
"Este justificată solicitare a poporului găgăuz privind reprezentanţa politică la nivel naţional şi anume a cotei de cinci locuri în Parlament", a afirmat președintele Comunității Găgăuze, Nicolae Terzi.
Proiectul de lege, privind sistemul mixt a fost votat în prima lectură la începutul lunii mai. Documentul prevede că 50 de deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar 51 - direct de cetăţeni.
- Andrian Candu invită cetăţenii la dezbateri asupra schimbării sistemului electoral
- Năstase a refuzat să participe la dezbaterile de mâine privind sistemul mixt de vot
- Numărul partidelor care susțin trecerea la sistemul electoral mixt crește. Vezi ce formațiune este pentru votul mixt
- Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a salutat adoptarea sistemului electoral mixt