Parlamentul ar trebui să-i pună la punct pe separatiști. "Tiraspolul se comportă de parcă ar fi recunoscut la nivel internațional"
Decizia Tiraspolului cu referire la "graniţa de stat" este o acţiune ilegală, lipsită de consecinţe juridice, iar Chişinăul ar trebui să adopte o strategie de stat şi un plan de acţiuni sistemice în soluţionarea problemei transnistrene. De asemena, Parlamentul ar trebui să se întrunească într-o şedinţă cu uşile închise, în cadrul căreia să discute despre problema transnistreană. Declaraţii în acest sens au făcut deputaţi şi reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul emisiunii "Moldova în Direct", anunţă Timpul.md.
"Nu există interes pentru organizarea acestor audieri, deoarece ar ieși în vileag lucruri care nu convin unor conducători de prim-rang din țară. În spatele consolidării măsurilor de încredere, în spatele strategiei pașilor mici sunt interese politice, dar și economice", consideră deputatul neafiliat Mihai Godea.
Potrivit directorului de programe al IPP, Oazu Nantoi, statul nu are un cadru juridic coerent, care s-ar fi referit la privatizarea ilegală din stânga Nistrului. "Cine ne împiedică, în Parlament, să aplicăm norme clare și univoce în raport cu cei care au privatizat sau intenționează să privatizeze bunuri ce au aparținut și aparțin juridic statului R. Moldova?", se întreabă Nantoi.
"Chișinăul are un comportament de parcă ar fi o regiune nerecunoscută și un regim nerecunoscut, iar Tiraspolul se comportă de parcă ar fi recunoscut la nivel internațional. Tiraspolul are strategii, are planuri și își respectă legislația. Asta este diferența de abordare și acesta este rezultatul pe care îl avem", consider directorul Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole.
Şi premierul Iurie Leancă a calificat decizia Tiraspolului drept o provocare. Şeful Cabinetului de miniştri a declarat, la TV7, că, în acest moment, "mediatorii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean trebuie să demonstreze că joacă un rol eficient în acest proces, deşi Tiraspolul încă nu a înţeles că la Chişinău există un Guvern. Cei de la Tiraspol nu există pe o planetă separată, undeva într-un vacuum. Prea multe provocări au loc în ultima perioadă, dar noi vom face ceea ce ne stă în puteri".
Publika.md aminteşte că, ieri, liderul separatist, Evgheni Şevciuk, a semnat legea cu privire la "frontiera de stat a republicii moldoveneşti nistrene", care intră în vigoare în 14 zile de la publicare. Potrivit documentului, satul Varniţa, care în prezent este sub jurisdicţia Chişinăului, ar urma să fie controlat de separatişti.