Parlamentul britanic a respins acordul pentru BREXIT al Theresei May pentru A TREIA OARĂ
foto: publika.md
Premierul britanic Theresa May primește o nouă lovitură în Parlament, unde a fost respins pentru a treia oară tratatul pentru Brexit scrie libertatea.ro.
Parlamentarii britanici au respinsi acordul cu 344 de voturi la 286, iar planurile Marii Britanicii de a părăsi Uniunea Europeană se complică. Dacă vineri acordul propus de May ar fi primit numărul necesar de voturi, liderii celor 27 de state europene ar fi acceptat ca ieșirea să se facă pe 22 mai.
După votul din Parlament, Theresa May a declarat că implicațiile sunt „grave” și că Marea Britanie se vede acum nevoită să părăsească UE fără acord la 12 aprilie. May ar putea cere o prelungire din partea Uniunii Europene, dar acest lucru ar însemna că țara este obligață să organizeze alegeri europarlamentare în luna mai.
În urma respingerii acordului, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, i-a cerut premierului să schimbe acordul, în caz contrar să demisioneze și să fie organizate alegeri generale.
Camera Comunelor a respins acordul de două ori, în ianuarie şi martie, întrucât deputaţii pro-europeni au apreciat că acesta va menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de „backstop” pentru frontiera nord-irlandeză.