Parlamentul britanic va supune la vot în decembrie acordul privind termenii retragerii din Uniunea Europeană
Parlamentul de la Londra se va pronunţa pe 11 decembrie asupra acordului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, document semnat duminică de liderii statelor membre ale UE la Bruxelles, a anunţat luni premierul Theresa May în faţa deputaţilor britanici.
Camera Comunelor 'va trebui să decidă dacă doreşte sau nu ca noi să răspundem votului poporului britanic' care a hotărât Brexit-ul, a declarat Theresa May într-o dezbatere a parlamentului britanic în care a susţinut acordul încheiat cu UE.
Şefa executivului britanic a promis în faţa deputaţilor un 'vot însemnat' asupra acordului care stabileşte termenii retragerii Regatului Unit din blocul comunitar.
''Datoria noastră în următoarele săptămâni este de a examina acest acord în detaliu, de a-l dezbate cu respect, de a ne asculta alegătorii şi de a decide ce este în interesul nostru naţional'', a spus şefa guvernului britanic.
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică, la Bruxelles, acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Regatul Unit devine astfel prima ţară care părăseşte UE.
Acordul de retragere, ce are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019, scrie Agerpres.ro.
Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea "unei relaţii cât mai strânse posibil" cu Londra după Brexit.
Această relaţie a făcut obiectul unei "declaraţii politice" separate de acordul de divorţ, care subliniază obiectivele comune ale Londrei şi Bruxellesului pentru viitoarea lor relaţie şi care a fost de asemenea aprobat de Consiliul European.
În anexe, printre care se numără şi o scrisoare a reprezentantului britanic la Consiliul European, precum şi o scrisoare a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, către premierul spaniol Pedro Sanchez, sunt date asigurări Spaniei asupra faptului că ea va avea un cuvânt de spus în discuţiile privind viitoarea relaţie dintre UE şi Gibraltar.
Chestiunea acestui teritoriu britanic situat la extremitatea sudică a Spaniei a ameninţat desfăşurarea summitului până în ajunul reuniunii.
'Tratatul de retragere', negociat cu dificultate timp de 17 luni între Londra şi Bruxelles, mai trebuie de acum ratificat de Parlamentul European şi în special de Parlamentul britanic înainte de a intra în vigoare.