Parlamentul cere retragerea trupelor ruse: Destul atâta armată pe teritoriul Moldovei
Parlamentul solicită retragerea trupelor şi muniţiilor militare ale Rusiei de pe teritoriul ţării noastre. O astfel de declaraţie a fost votată cu 61 de voturi, la propunerea Partidului Democrat din Moldova. Documentul a fost aprobat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la semnarea acordului privind reglementarea paşnică a conflictului de la Nistru.
În declarația adoptată deputații susțin că aflarea trupelor și tehnicii militare străine pe teritoriu țării noastre este neconstituțională și prezintă o amenințare în adresa securității statului. De asemenea, ei consideră că misiunea de pacificare în regiunea transnistreană trebuie să fie transformată în una civilă.
"Astăzi, 21 iulie, se împlinesc 25 de ani din momentul în care a fost semnat acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană şi de altfel a fost pusă baza juridică de încetare a acţiunilor armate şi sângeroase", a declarat iderul fracţiunii PDM, Marian Lupu.
Unii deputați consideră că autorităţile de la Chişinău trebuie să îi reamintească Federaţiei Ruse despre angajamentele luate.
"În anul 94, pe 21 octombrie, RM a semnat cu Rusia un acord special numit cu privire la statutul juridic, modul şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova. Acest acord nu a fost ratificat de Rusia până în prezent, dar el a avut câte prevederi importante, una este că Rusia isi retrage trupele in 3 ani del la acest acord. Astăzi este cazul să reamintim", a spus Eugen Carpov, deputat PPEM.
"Noi vom susţine acest proiect de hotărâre şi vom vota pentru, destul atâta armată pe teritoriul Republicii Moldova", a menţionat Tudor Deliu, preşedintele fracţiunii PLDM.
Și liberalii au susținut aceasta declarație.
"Fracţiunea Partidului Liberal solicită Federaţiei Ruse repetat să-şi îndeplinească angajamentele asumate şi să-şi retragă de pe teritoriul Republicii Moldova armamentul", a afirmat iderul fracţiunii PL, Mihai Ghimpu.
În cadrul dezbaterilor, unii deputați s-au arătat nemulţumiţi de vizita vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, care urmează să ajungă în țara noastră.
"Da, aşa am înţeles şi noi că soseşte, fără să fie tarebinevenit", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
La rândul lor, socialiștii au părăsit sala de ședință înainte de procedura de vot. Ei au calificat aceasta declarație drept una provocatoare.
"Considerăm că acest proiect, reprezintă o provocare la sfârşitul sesiunii parlamentare, considerăm că este o provocare împotriva încercărilor de a remedia situaţia cu transnistria, întreprinse de Igor Dodon", a precizat Vlad Bătrîncea, deputat PSRM.
"Această fracţiune nu este interesată în respectarea neutralităţii Republicii Moldova", a declarat deputatul Valeriu Ghileţchi.
La rândul său, președintele Igor Dodon a scris pe o rețea de socializare că condamnă aceste demers. Șeful statului crede că scopul acestei acțiuni este de a înrăutăți relațiile cu Federația Rusă.
Iar vicepremierul rus Dmitri Rogozin a scris pe o rețea de socializare că și Georgia a cerut reragerea trupelor ruse de pe teritoriul Osetiei de Sud înainte de a le ataca.
Recent, Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a cerut, la New York, retragerea trupelor rusești din estul țării noastre. Despre aceasta el a vorbit într-un discurs ținut la Consiliul Internaționalei Socialiste, în calitatea sa de vicepreședinte al acestei importante structuri.
Anterior, Ministerul de Externe din Moldova a interzis delegaţiei ruse în frunte cu vicepremierul Dmitri Rogozin să vină în Moldova cu avioane militare la evenimentul dedicat aniversării a 25 de ani de la operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria. La rândul său, Rogozin a anunțat pe rețele de socializare că oricum va veni în Moldova, la invitația președintelui Igor Dodon și se va întâlni cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoleski. Acordul privind încetarea pașnică a conflictului de la Nistrul a fost semnat în data de 21 iulie 1992.