Parlamentul danez interzice vălul islamic în spaţii publice. Care este motivul
Embed:
Parlamentul danez a adoptat joi o lege care interzice purtarea vălului integral islamic (burqa sau niqab) în spaţiul public, după ce şi alte state europene, cum sunt Franţa şi Belgia, au adoptat măsuri similare, scrie agerpres.ro.
Potrivit documentului adoptat cu 75 de voturi pentru şi 30 împotrivă, "orice persoană care, aflându-se în locuri publice, poartă un veşmânt care îi acoperă faţa este pasibilă de amendă".
Interdicţia, care urmează să intre în vigoare la 1 august, se referă nu doar la vălul integral, ci şi la măştile de faţă şi bărbile false, nu însă şi la măştile de protecţie.
Excepţie vor mai face articolele vestimentare purtate pe timp de iarnă pentru a proteja împotriva frigului, precum fularele, dar şi costumele şi măştile de carnaval sau Halloween.
Persoanele aflate la prima contravenţie vor risca o amendă de 1.000 de coroane daneze (134 de euro). Aceasta va creşte însă în caz de recidivă, ajungându-se la 10.000 de coroane începând de la a patra contravenţie.
Un raport din 2010 estima că până la 200 de femei, într-o ţară cu 5,7 milioane de locuitori, purtau văl islamic integral.