Parlamentul de la Ankara ratifică desfășurarea de trupe la o bază turcă din Qatar
Parlamentul turc a aprobat miercuri punerea în aplicare a unui acord care permite desfășurarea de trupe la o bază turcă din Qatar, au informat mai mulți deputați, în plină criză între Doha și vecinii săi, scrie AFP.
Votul parlamentului turc permite Ankarei să trimită trupe la o bază militară instalată la Doha în cadrul unui acord de apărare semnat la sfârșitul lui 2014.
Numărul trupelor ce pot fi desfășurate la bază nu a fost precizat și nu a fost avansată nicio dată pentru aplicarea efectivă a acordului.
Ambasadorul Turcia la Doha a făcut cunoscut anul trecut că baza militară ar urma să găzduiască 3.000 de soldați și mai mult, "la nevoie".
Deputatul Sezgin Tanrikulu din partea CHP (social-democrat, de opoziție) a afirmat miercuri că 80 de militari turci au fost deja trimiși la bază pentru a pregăti o desfășurare mai importantă.
Votul din parlamentul turc a avut loc în timp ce Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Yemenul, Mauritania și Maldivele și-au întrerupt relațiile diplomatice cu Qatarul, acuzându-l că susține "terorismul".
Turcia întreține relații privilegiate cu Qatarul, în special pe plan economic și militar, dar și bune relații cu celelalte monarhii de la Golful Persic, mai ales cu Arabia Saudită, scrie agerpres.ro.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a luat marți apărarea Qatarului, criticând sancțiunile impuse acestei țări și afirmând că dorește "să continue și să dezvolte" relațiile dintre Ankara și Doha.
Recep Tayyip Erdogan desfășoară de luni o "diplomație telefonică" activă, discutând cu o serie de lideri, printre care cei ai Qatarului, Arabiei Saudite, Rusiei și Franței.
Pe teritoriul Qatarului se află baza de la Al-Udeid, cea mai mare bază aeriană americană din regiune, esențială în lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria și Irak desfășurată de o coaliție internațională condusă de Washington și din care fac parte Doha și Ankara.