Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri parlamentare în legătură cu asasinarea liderului comuniștilor din Transnistria
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri parlamentare în legătură cu asasinarea liderului comuniștilor din Transnistria.
Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi condamnă tragicul omor al activistului civic din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, Oleg Horjan.
"Dl. Horjan a fost una dintre puținele persoane publice, care au avut curajul să lupte pentru drepturile și libertățile fundamentale din raioanele din stânga Nistrului. A fost unul din puținii care a promovat deschis la Tiraspol apropierea celor două maluri." a menționat Popșoi pe pagina de Facebook.
Mihai Popșoi a anunuțat că săptămâna viitoare vor fi organizate audieri parlamentare cu invitarea instituțiilor de resort pentru a examina toate circumstanțele cauzei și măsurile întreprinse de autorițațile Republicii Moldova.
"Vom sesiza organismele internaționale pentru a contribui la elucidarea acestui caz. Această crimă este o sfidare a principiilor general umane și a voinței majorității absolute a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului de a consolida încredera reciprocă și de a trăi în pace și bună înțelegere." , se mai precizează în mesaj.
CITEȘTE ȘI...DETALII despre asasinarea opozantului din Transnistria: "Seiful era gol"
Vicepreședintele a trasmis condoleanțe familiei.