Parlamentul European a adoptat bugetul UE pentru următorii şapte ani
Parlamentul European a adoptat bugetul UE pentru următorii şapte ani. Aceasta a fost micşorat comparativ cu precedentul cadru multianual, fiind adoptat după mai mult de trei ani de negocieri în cadrul Uniunii. Bugetul a fost adoptat cu o majoritate largă de 537 de eurodeputaţi din 682 prezenţi, cu susţinerea dreptei şi a socialiştilor.
Instituţiile europene s-au înţeles din iunie asupra cadrului bugetar, după negocierile începute în 2011. Parlamentul European însă a suspendat aprobarea finală punând o serie de condiţii, între care virarea de câtre state a 11,2 miliarde de euro suplimentari pentru închiderea conturilor pe 2013.
Ca şi pentru precedentele cadre plurianuale, susţinerea pentru agricultură şi politica de coeziune pentru regiunile defavorizate rămâne importantă, cu peste doua treimi din buget. O scădere înregistrează domeniile inovaţiei, cercetării şi infrastructurii.
- Şi-a cumpărat maşină pe banii şefului, iar următorii nouă ani îi va petrece după gratii
- Mai mulţi bani în bugetul statului. Volumul taxelor şi impozitelor colectate a depăşit nivelul planificat
- Bugetul Chişinăului pentru 2014, cu un deficit de 139 de milioane de lei. Cum are de gând Primăria să facă faţă