Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care condamnă justiţia selectivă din Ucraina
Embed:
Autorităţile ucrainene trebuie să elibereze toţi deţinuţii politici. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie, prin care condamnă justiţia selectivă şi cere schimbări democratice în Ucraina.
Eurodeputaţii au afirmat că Ucraina trebuie să respecte principiile statului de drept şi democraţiei dacă doreşte o perspectivă europeană. Astfel, forul de la Strasbourg cere Kievului să reformeze justiţia şi să elibereze imediat şi necondiţionat toţi deţinuţii politici, inclusiv liderii opoziţiei.
Rezoluţia privind Ucraina a fost adoptată după o dezbatere privind cazul fostului premier, Iulia Timoşenko, care a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Occidentul a afirmat de mai multe ori că procesul acesteia a fost unul motivat politic.