Parlamentul European cere o strategie a UE pentru contracararea ameninţărilor la adresa societăţii civile
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară, a adoptat marţi un set de propuneri pentru a recunoaşte rolul esenţial al societăţii civile pentru democraţie, solicitând o strategie a Comisiei Europene şi reguli comune pentru toate statele membre, scrie Agerpres.
Propunerile PE vizează trei domenii cheie: un mediu politic şi de reglementare cât mai propice; ameninţări şi atacuri; dialogul cu societatea civilă în procesul de luare a deciziilor.
Legislativul UE evidenţiază deteriorarea continuă a libertăţilor legate de societatea civilă (inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19), precum şi obligaţia UE şi a statelor sale membre de a asigura un cadru propice pentru organizaţii ale societăţii civile (CSO).
Totodată, PE condamnă atacurile verbale şi fizice contra reprezentanţilor CSO-urilor, insistând că cei care lucrează în special în domeniul migraţiei nu ar trebui să fie incriminaţi. De asemenea, eurodeputaţii îşi exprimă îngrijorarea legată de ''apariţia organizaţiilor neguvernamentale (ONG) organizate de guvern'' (government-organised non-governmental organisations, conform textului rezoluţiei - n.r.).
Raportul cere lansarea unui ''indice european privind spaţiul civil'' şi elaborarea unei strategii cuprinzătoare privind societatea civilă, care ar trebui să includă, printre altele, standarde administrative şi juridice minime comune pentru CSO-uri în întreaga Uniune Europeană şi un statut al asociaţiilor transfrontaliere şi organizaţiilor non-profit europene.
"Civilii care ajută la frontierele noastre cu Ucraina ne cer să le sprijinim munca, în timp ce ei acolo reprezintă dreptatea şi o abordare mai umană, în concordanţă cu valorile fundamentale ale UE. Ei ne cer să îi apărăm, astfel încât să îşi poată face munca nestingheriţi, şi să îi protejăm de guverne opresive care îi persecută, pe baza exemplului Rusiei. În lumina războiului din vecinătatea noastră, apelul Parlamentului de a stabili un cadru pentru a proteja societatea civilă europeană este chiar mai important'', a declarat raportoarea PE în acest dosar, eurodeputata ungară Anna Julia Donath (grupul Renew).
Practicile abuzive la adresa societăţii civile devin tot mai agresive, unele state membre introducând legi restrictive. În raportul său pentru 2020 (elaborat în 2021), Agenţia UE pentru drepturi fundamentale a notat că 57% dintre organizaţiile naţionale şi locale considerau că situaţia este 'deteriorată' sau 'în mare parte deteriorată' în lumina pandemiei de COVID-19.