Parlamentul European încurajează parafarea Acordului de Asociere UE-RM
Parlamentul European încurajează parafarea Acordului de Asociere dintre Moldova şi UE la Summitul de la Vilnius. Legislatorii au adoptat o rezoluţie referitor la Politica Europeană de Vecinătate. Prin acest document, europenii îşi exprimă susţinerea faţă de ţara noastră şi opoziţia faţă de presiunea Rusiei care încearcă să împiedice asocierea cu UE a statelor din cadrul Parteneriatului Estic.
Parlamentul European salută voinţa politică a Republicii Moldova de a îndeplini cerinţele Acordului de Asociere, precum şi eforturile realizate în modernizarea ţării. De asemenea, eurodeputaţii sunt conştienţi de slăbiciunile instituţiilor democratice din ţara noastră. Legislativul îşi exprimă speranţa că dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu ţara noastră va fi încheiat cât mai rapid.
În acelaşi timp, în document mai este menţionat că recentele crize politice au scos la iveală fragilitatea procesului de democratizare. Totuşi, Parlamentul European încurajează parafarea Acordului de Asociere la sfârşitul lunii noiembrie şi semnarea documentului cât mai curând după Summitul de la Vilnius.
Oficialii salută propunerea de liberalizare completă a importurilor de vin din Republica Moldova şi speră că implementarea acestei iniţiative va contribui la compensarea consecinţelor negative ale embargoului impus de Rusia. Şi nu în cele din urmă, Parlamentul European apreciază iniţierea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni şi încurajează rezistenţa la presiunile exercitate de Moscova, care a încercat să convingă Moldova să renunţe la acordul de asociere.