Parlamentul Franței va urgenta procedura de ratificare a Acordului de Asociere RM-UE
Parlamentul Franței va urgenta procedura de ratificare a Acordului de Asociere Republica Moldova – UE. Declaraţia îi aparţine președintelui Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze, Josette Durrieu.
Potrivit oficialului, ratificarea Acordului de Asociere de Parlamentul Franței va fi un mesaj de sprijin pentru Republica Moldova în continuarea drumului european.
''Sper ca Consiliul Europei să aprecieze progresele Republicii Moldova și să recomande încheierea procedurii de monitorizare'', a declarat Josette Durrieu la întrevederea cu președintele Parlamentului, Igor Corman.
Oficialii au făcut un schimb de opinii despre evoluțiile din țară, impactul contextului regional asupra Republicii Moldova, situația din UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană şi despre măsurile întreprinse de autorități pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii de fructe și legume în urma sancțiunilor impuse de Federația Rusă.
''Sunteți un bun prieten al Republicii Moldova, cunoașteți realitățile încă din perioada în care ați fost coraportor al Republicii Moldova pentru APCE. Bine ați revenit la Chișinău într-o perioadă importantă și deopotrivă complicată pentru țara noastră. Am obținut rezultate remarcabile în relația cu UE, dar există și multe provocări în regiune la care trebuie să facem față'', a declarat președintele Legislativului, Igor Corman.
Senatoarea Josette Durrieu a salutat evoluțiile democratice înregistrate de Republica Moldova, inclusiv semnarea și ratificarea Acordului de Asociere cu UE.
Josette Durrieu a anunțat disponibilitatea Senatului Franței de a iniția o colaborare cu Parlamentul Republicii Moldova în vederea preluării bunelor practici și a experienței franceze în domeniul descentralizării și asigurării autonomiei locale.
Deputații Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze efectuează o vizită la Chișinău, în perioada 16 – 20 septembrie 2014. Din componența delegației fac parte senatorii Josette Durrieu, Patrice Gélard și Jean-Claude Frécon.
- Reuniune istorică la Chişinău! Toţi miniştrii de Externe din UE vor consemna intrarea în vigoare a Acordului de Asociere
- Chişinăul, capitală diplomatică a UE pentru o zi. Iată primele declaraţii ale miniştrilor de Externe europeni sosiţi în Moldova
- Corman: Integrarea europeană trebuie să devină un proiect național