Parlamentul Georgiei nu reușește să o demită pe președinta Salome Zourabișvili
Parlamentul Georgiei nu a reuşit miercuri să o demită pe preşedinta republicii, Salome Zourabişvili, căreia i s-au reproşat deplasările neautorizate în străinătate din ultimele luni, informează AFP. Pentru demitere au votat 86 de deputați din partidul de guvernământ Visul Georgian, formațiunea care a iniţiat procedura, însă pentru destituirea preşedintei ar fi fost necesară o majoritate de două treimi, adică 100 de voturi, transmite AFP, citată de Agerpres.
Deputaţii din opoziţie au boicotat votarea.
AFP consemnează că nu se mai recursese niciodată la această procedură de schimbare a şefului statului din 1991, când Georgia a devenit independentă odată cu destrămarea fostei Uniuni Sovietice, scrie Digi24.ro.
Președinta Georgiei, considerată pro-occidentală de Executivul de la Tbilisi Zourabişvili, în vârstă de 71 de ani, fostă diplomată franceză, este considerată pro-occidentală şi critică faţă de guvernul de la Tbilisi, menţionează AFP.
Miercuri, înaintea votului, ea a declarat în parlament că "niciun obstacol nu mă va putea opri să ating singurul obiectiv pe care mi l-am stabilit astăzi: obţinerea până la sfârşitul anului a statutului Georgiei de candidată la UE". Georgia a întreprins deja demersuri în acest sens la Bruxelles, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut; războiul le-a reamintit georgienilor de războiul purtat în ţara lor de ruşi, în 2008.
În ultimele luni, opoziţia a acuzat guvernul că încearcă să submineze eforturile de aderare la Uniunea Europeană şi să ducă o politică favorabilă Moscovei. "În aceste vremuri grele, fac apel la partenerii noştri europeni să nu abandoneze Georgia, în ciuda acestui vot de destituire anti-european", le-a spus Zourabişvili deputaţilor.
Ea a afirmat că "în timp ce Rusia este pe cale să fie învinsă în Ucraina, nu trebuie să i se permită să îşi întărească influenţa în această regiune recurgând la puterea discretă, la ocuparea şi destabilizarea regiunii".