Parlamentul îşi deschide uşile şi îi invită pe toţi în ospeţie de Ziua Independenţei
De Ziua Independenţei, clădirea Parlamentului proaspăt renovată îşi deschide uşile pentru publicul larg. Vizitatorii vor fi întâmpinaţi de şeful legislativului, Igor Corman, şi alţi deputaţi. Cei curioşi să vadă cum este să fii deputat vor putea vedea sala de şedinţe, sala de conferinţe şi birourile renovate.
Potrivit programului, vizitatorii vor putea admira o galerie cu fotografii ale președinților Parlamentului, precum și o expoziție de documente de arhivă și publicații ale Legislativului. De asemenea, vor fi organizate ședințe foto cu conducerea Parlamentului și cu deputații prezenți la eveniment. Cu ocazia Zilei ușilor deschise, vizitatorii vor avea posibilitatea să discute cu deputații și să lase mesaje în Cartea de sugestii prin care să-și exprime așteptările în legătură cu activitatea Parlamentului.
Vizitatorii sunt așteptați pe data de 27 august, începând cu ora 09.00, la intrarea principală în clădirea Parlamentului (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 105), fiind rugați să aibă la ei un act de identitate.
Aceasta va fi pentru a doua oară când Parlamentul îşi deschide uşile pentru publicul larg. Prima Zi a uşilor deschise a avut loc pe 15 februarie când legislativul a trecut în noua clădire. La acest eveniment au participat peste 2 000 de cetăţeni.
- PREMIERĂ la Parlament! AFLĂ când poţi veni ca să vezi în ce condiţii muncesc aleşii poporului
- Ziua Independenţei şi Ziua Limbii Române ar putea să nu fie sărbătorite în Piața Marii Adunări Naționale în acest an
- De Ziua Independenței la Chișinău se va desfășura a doua ediție a Paradei Portului Popular